Tricolorele au pierdut finala de la Kaliningrad, precum şi calificarea la Olimpiadă
Echipa naţională de volei feminin a pierdut finala turneului preolimpic de la Kaliningrad, fiind învinsă de Rusia, scor 1-3.Scorul pe seturi a fost 17-25, 25-22, 11-25, 18-25, după 94 minute de joc. Conform regulamentului, câştigătoarea turneului preolimpic de la Kaliningrad se califică la turneul olimpic de la Istanbul, din luna mai 2012, care reprezintă ultimul pas în drumul spre JO de anul viitor. Rusia este echipa calificată şi va lupta pentru câştigarea competiţiei de la Istanbul, caz în care s-ar califica la Jocurile Olimpice de la Londra, în calitate de reprezentantă a Europei. La turneul preolimpic de la Kaliningrad, echipa României a învins Austria (3-0), Spania (3-1) şi Belgia (3-1, în semifinale), cedând în finală în faţa Rusiei (1-3).
Mai mult




