Thierry Henry a calificat-o pe Arsenal în runda a patra a Cupei Angliei
Atacantul Thierry Henry a înscris unicul gol al meciului Arsenal - Leeds United, din runda a treia a Cupei Angliei, la primul său meci pentru "Tunari" din anul 2007, când s-a transferat la FC Barcelona. Francezul a punctat în minutul 78, iar, după înscrierea golului, l-a îmbrăţişat pe managerul său, Arsene Wenger."Am avut parte de sentimente extraordinare după ce am marcat. Mi-am dorit să revin la echipă pentru a da o mână de ajutor. Şi am mai fost desemnat şi omul meciului! Chiar nu aveam de gând să revin aici ca un erou", a declarat Henry după joc, potrivit France-Presse.La rândul său, managerul Arsene Wenger s-a declarat încântat de modul în care Arsenal a învins-o pe Leeds."Thierry era deja o legendă aici, iar acum a mai adăugat ceva statutului său. A fost aproape ca un vis, fiindcă este ca o poveste pe care am spune-o tinerilor. Din nefericire, astfel de lucruri nu se îmtâmplă des în acest sport, dar, din când în când, mai avem parte şi de aşa ceva", a comentat Wenger, la rândul său, potrivit AFP. Arsenal: Szczesny, Koscielny, Miquel, Squillaci, Coquelin ('29 Nico Yennaris), Arteta, Song, Ramsey, Oxlade-Chamberlain ('68 Theo Walcott), Chamakh ('68 Thierry Henry), Arshavin. Leeds: Lonergan, Thompson, Lees, O'Dea, White, Townsend, Pugh, Nunez ('82 Mikael Forssell), Clayton, Becchio, Vayrynen ('60 Michael Brown). Celelalte partide ale rundei au avut loc sâmbătă şi duminică. Printre cele mai importante rezultate, enumerăm:Manchester City - Manchester United: 2-3Liverpool - Oldham Athletic: 5-1Chelsea - Portsmouth: 4-0Tottenham - Cheltenham Town: 3-0Bristol Rovers- Aston Villa: 1-3Sheffield Wednesday - West Ham: 1-0
Mai mult




